Imnul PDL - "Verde înrourat"



miercuri, 29 aprilie 2009

Am convins conducerea CJ Giurgiu să facă treabă

În urma demersurilor făcute pe lângă Consiliul Județean Giurgiu, am reușit să determin conducerea instituției să prindă în programul de investiții pe anul acesta mai multe tronsoane de drum ce fac legătura între județele Giurgiu și Dâmbovița. Astfel, vor intra la reabilitare sectoarele de drum DJ 151E (limita jud. Dâmbobița – Trestieni, Giurgiu), DJ 401A (limita jud. Ilfov – Bolintin Vale, Giurgiu – limita jud. Dâmbovița), DJ 601A (Cosoba, Giurgiu – limita jud. Dâmbovița) și DJ 401A (Găiseni, Giurgiu – Cărpenișu, Giurgiu).

Există numeroase familii în județul Dâmbovița, îndeosebi în sudul județului, în colegiul în care am fost ales ca deputat, care au rude în județul învecinat sau care își desfac produsele în piețele din Giurgiu ori Ilfov. Pentru a facilita legătura celor din Slobozia Moară, Poiana, Lungulețu, Potlogi sau Odobești (din județul Dâmbovița) și nu numai lor, am solicitat Consiliului Județean Giurgiu să prindă în programul de reabilitări pe 2009 mai multe tronsoane de drum scurtând astfel distanțele parcurse. Aceste sectoare de drum au fost lăsate mai mereu pe din afară de Cj Giurgiu, însă iată că acum, în urma solicitării adresate, vor fi îmbunătățite.

Adio pensii privilegiate!

Parlamentarii nu vor mai beneficia de pensii privilegiate față de restul categoriilor de pensionari. Acesta este dezideratul unei propuneri de lege pe care l-am depus la Camera Deputaților alături de alți colegi din PDL. Inițiativa urmărește respectarea art. 16 alin. (1) din Constituția României care prevede limpede că toți cetățenii României sunt egali în fața legilor, inclusiv în fața celei care reglementează pensiile.
PDL este consecvent promisiunilor din campania electorală și dorește să facă dreptate milioanelor de pensionari care au fost tratați diferențiat față de o mână de oameni. În România, așa cum a subliniat și președintele PD-L, dl. Emil Boc, nu pot exista două categorii de cetățeni, unii mai șmecheri, cu legi speciale, iar alții muritori de foame. De aceea, deputați și senatori ai PD-L au depus acest proiect prin care cu toții dorim, în procedură de urgență, revenirea la o stare normală: anume respectarea principiului constituțional că nimeni nu este mai presus de lege.
Inițiativa legislativă are în vedere modificarea legii nr. 96 din 2006 privind statutul deputaților și al senatorilor, modificată și completată, în sensul că deputații și senatorii beneficiază, la îndeplinirea condițiilor de pensionare (stagiu de cotizare și vârstă), doar de prevederile sistemului public de pensii. Astfel, cuantumul pensiei va fi calculat, la fel ca în cazul oricărui angajat, potrivit indemnizației lunare, iar deputații și senatorii nu vor putea beneficia, în cadrul sistemului public de pensii și alte asigurări sociale, decât de o singură pensie.

duminică, 26 aprilie 2009

Investiția Renault de la Titu, jud. Dâmbovița, atrage dezvoltarea și investițiile conexe

Marți, 24 martie 2009, a avut loc în colegiul în care am fost ales un eveniment important pentru dezvoltarea întregii zone de sud a județului Dâmbovița. Este vorba de semnarea contractului pentru modernizarea drumurilor județene DJ 701, DJ 401A și DJ 711A pe traseul Dobra – Cornățelu – Braniștea – Titu – Sălcuța – Odobești – Odobești – Corbii Mari, un proiect ce are în vedere nu numai îmbunătățirea infrastructurii de transport sau facilitarea legăturii interjudețene între Prahova, Dâmbovița și Giurgiu, dar și crearea de locuri de muncă, respectiv - și acest lucru vreau să fie subliniat - sprijinrea investiției de la Titu ce aparține Grupului Renault.



Știu că pentru întreaga rețea de drumuri naționale care necesită reparații și modernizări, un tronson de câțiva kilometri este mai mai nimic, însă pentru colegiul în care am fost ales deputat și pentru oașul Titu acest lucru este mai mult decât o gură de oxigen binevenită în condiții de criză. De ce spun acest lucru? Pentru că acest tronson de drum va facilita și va ușura legătura orașului și, îndeosebi, a Centrului de Testare Renault cu Austrada A1, fiind în același timp o cale mult mai bună de acces a renumiților agricultori din sudul Dâmboviței la piețele din București sau Pitești.

Investiția în tronsonul de drum Dobra – Cornățelu – Braniștea – Titu – Sălcuța – Odobești – Odobești – Corbii Mari (sau Drumul Sudului, așa cum i se mai spune) reprezintă și o dovadă clară a preocupării Guvernului Boc pentru investițiile majore ce încă mai au loc în România, chiar dacă țara este în plină criză. Acest drum va fi o legătură ce va permite celor de la Renault să-și ducă la bun sfârșit investiția pentru care primarul orașului Titu, dl. Ilie Dinu, se luptă încă din 2004.

Vreau în acest context să vă spun câteva cuvinte și despre investiția care a salvat Titu și care oferă acum orașului perspective ce în trecut erau doar speranțe. Renault a pus la Titu, într-o fostă bază militară, la data de 18 septembrie 2008, piatra de temelie pentru ceea ce va deveni Renault Technologie Roumanie, centrul de testare al companiei, care trebuie să fie operaţional până la finele acestui an. Centrul va avea nouă piste diferite, cu o lungime totală de 30 de km, care vor include un inel de viteză, piste deformate pentru testarea suspensiilor și piste cu apă. Pe o suprafață construită de 80.000 mp, vor funcționa 100 de bancuri de încercare. În plus, vor exista laboratoare care vor analiza materialele și subansamblele produse în rețeaua Renault. Valoarea investiției era, potrivit primelor estimări, de aproximativ 450 de milioane de euro.

Ca o concluzie, investiția celor de la Renault în Titu este – parafrazându-l pe președintele Traian Băsescu – “un mare succes”. Asta cu atât mai mult cu cât investiţiile grupului francez în România se ridică la 1,4 miliarde de euro şi se preconizează că vor ajunge la 2,2 miliarde până în 2010.