Este nevoie de supraveghere video pe DN 69 Arad-Timişoara

Pe DN 69 Arad - Timişoara au loc anual zeci de accidente rutiere soldate cu morţi, răniţi şi pagube materiale. De cele mai multe ori, de vină pentru producerea acestora sunt neatenţia, viteza excesivă şi nerespectarea regulilor de circulaţie. Din nefericire, cad victime şi persoane nevinovate.

Pentru a preîntâmpina astfel de situaţii, Poliţia ar trebui să vegheze mult mai atent desfăşurarea traficului. Pe mai multe drumuri naţionale au fost instalate sisteme de supraveghere video sau de monitorizare a traficului rutier, radare ori filtre de poliţie. Cu toate acestea, pe şoseaua ce leagă Aradul de Timişoara (DN 69) - drum pe care au loc destul de des accidente rutiere grave sau deosebit de grave soldate mai toate cu pierderi de vieţi - astfel de filtre par că lipsesc.

De aceea l-am întrebat pe ministrul Cristian David dacă Ministerul pe care îl coordonează a analizat, prin instituţiile sale de specialitate, situaţia traficului pe DN 69, îndeosebi pe raza localităţilor Şagu şi Vinga, şi dacă nu consideră oportună amplasarea unui sistem de supraveghere video sau de monitorizare a traficului. Să vedem ce va răspunde şi mai ales când.

Evaluare necesară în universităţi

Există un aspect pe care doresc să îl aduc în atenţia colegilor din Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, precum şi reprezentanţilor Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului: evaluarea profesorilor de către studenţi - o practică sine qua non în universităţile occidentale, care rămâne o necunoscută pentru mare parte a învăţământului superior românesc.

Anual studenţii ar trebui să primească o fişă ce conţine întrebări referitoare la calitatea predării, evaluării, personalitatea profesorului etc. şi, în funcţie de răspunsurile tinerilor, fiecare profesor în parte să primească un punctaj. Deşi acest gen de evaluare se poate face cu eforturi minime din partea instituţiilor de învăţământ, rectorii nu s-au grăbit să introducă procedeul.

Pentru că în esenţă procedura e simplă, dar având în vedere şi principiul autonomiei universitare, cred că ar trebui analizată posibilitatea reglementării şi implementării unui astfel de sistem în universităţile româneşti, atât în cele de stat cât şi în cele private. Cu atât mai mult că nici una din universităţile româneşti nu se află în topul primelor 500 instituţii de învăţământ superior din lume.

Scrisoare deschisă adresată primarilor din judeţul Arad

Am trimis o scrisoare deschisă primarilor din judeţul Arad prin care le-am adus la cunoştinţă cele mai noi modificări ale legii privind sprijinul acordat tinerilor în vederea construirii unei locuinţe proprietate personală. Este vorba de legea 15 din 2003 prin care tinerii au posibilitatea să primească, în mod gratuit, o parcelă de teren necesară ridicării unei case. Legea din 2003 a fost modificată anul trecut în urma unei iniţiative depuse de mine.

Se ştie foarte bine că una din cele mai mari probleme ale tinerei generaţii este nevoia de a avea un cămin. Condiţiile de achiziţionare a unei suprafeţe de teren de pe piaţa liberă sunt oarecum prohibitive pentru mulţi. Legea 15 din 2003, cu modificările ulterioare, conferă totuşi edililor locali posibilitatea de a atribui, în mod gratuit, parcelele de teren necesare. Acesta a fost motivul pentru care am dorit să aduc la cunoştinţa tuturor primarilor din judeţ că au posibilitatea să vină în întâmpinarea unei nevoi destul de pregnante a tinerilor, îndeosebi a celor din mediul urban. Totodată, doresc să transmit tinerilor care ar putea beneficia de această facilitate să solicite autorităţile locale identificarea terenurilor şi atribuirea de parcele, conform legii.

Suprafeţele de teren care pot fi atribuite tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală sunt cuprinse între 150 m² şi 300 m² în municipiu, între 250 m² şi 400 m² în oraşe, respectiv între 250 m² şi 500 m² în comune şi satele aparţinătoare.

Guvernul Tăriceanu nu este interesat de descentralizare

Guvernul Tăriceanu încearcă să încalce încă o dată principiile şi fundamentele fireşti ale administraţiei publice locale. În acest moment Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor are pe masa de lucru un proiect de hotărâre de Guvern care prevede sprijinirea înfiinţării a 7 poli de dezvoltare urbană. Sunt vizate 7 oraşe, fiecare din câte o regiune de dezvoltare a României, care ar trebui să ajungă - potrivit Guvernului - nivelul de dezvoltare al Bucureştiului.

Cele 7 oraşe - Constanţa, Timişoara, Ploieşti, Craiova, Cluj-Napoca, Braşov şi Iaşi - vor fi considerate poli naţionali de creştere, adică locuri care vor beneficia cu prioritate de investiţiile efectuate prin programele cu finanţare comunitară (fonduri europene) şi naţională. În opinia Guvernului, acest gest este nu doar necesar ci şi benefic deoarece oraşele respective „au deja capacitatea de a induce o creştere economică rapidă, crearea de locuri de muncă, impulsionarea productivităţii şi pot iradia dezvoltare în oraşele mici şi mijlocii, precum şi în zonele rurale adiacente, contribuind astfel la dezvoltarea întregii regiuni”.

Guvernul Tăriceanu ne arată că nu dă doi bani pe ideile ce stau la baza oricărei creşteri fireşti. Simplul fapt că vor fi încă 7 poli de dezvoltare pe lângă Bucureşti nu înseamnă aplicarea principiilor descentralizării şi subsidiarităţii, ci dimpotrivă reprezintă favorizarea unor oraşe în detrimentul întregii ţări. Am mai declarat şi susţin încă o dată că descentralizarea promisă de Guvernul Tăriceanu, susţinută în Programul de Guvernare, tinde să devină o poveste. Pe parcursul ultimilor ani au fost făcuţi mai mulţi paşi - din păcate nici unul nu a fost susţinut financiar -, iar acum se face un uriaş salt înapoi.

Potrivit Programului de guvernare asumat în 2004, Guvernul trebuia să aplice o strategie naţională cu 3 obiective: reforma serviciilor publice de bază şi a utilităţilor publice de interes local, consolidarea procesului de descentralizare administrativă şi fiscală, respectiv întărirea capacităţii instituţionale a structurilor din administraţia publică centrală şi locală. La aproape patru ani de la lansarea Programului de guvernare avem doar o iluzie de... descentralizare. Şi aia fără bani!

Prin urmare, Guvernul ar trebui să renunţe la ideea aflată acum pe masa Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor astfel încă să existe şanse egale şi reale pentru toate oraşele, lucru firesc într-o ţară în care se doreşte cu adevărat descentralizarea locală.

Dispar şcolile, dispar satele. Şi invers

Asistăm în ultimii ani la un fenomen prin care, sub umbrela modernizării şi a reducerii unor costuri, dispar în realitate satele româneşti. Este vorba de desfiinţarea şcolilor mici de la nivelul satelor, proces pentru care este invocat principiul creşterii calităţii actului educaţional prin aducerea micuţilor într-una din clasele şcolii din centrul de comună. Realitatea ne arată însă că nu este tocmai bine. Această aşa zisă modernizare şi reducere a costurilor s-a realizat prin achiziţionarea de microbuze şi prin transportul elevilor. Lucru lăudabil în esenţa sa, dar aplicat prost şi cu o grămadă de deficienţe.

Ce trebuia pus în practică? Un sistem real de educaţie a elevilor din mediul rural într-o singură locaţie, unde să fie învăţători şi profesori bine pregătiţi. Trebuia un sistem de transport al elevilor, ieftin şi rapid, fără să existe pericolul întârzierilor sau a accidentelor neplăcute.

Ce s-a realizat de fapt? Nu mare lucru! Au apărut costuri noi pentru maşini, şofer, combustibil, impozite pe mijlocul de transport, verificări, cheltuieli de întreţinere, costuri care sunt mult peste cele ale învăţătorului. Au apărut, de asemenea, pierderi de timp cu naveta. Dacă până acum şcoala din sat era la câţiva paşi de casa lor, de acum înainte, de la vârste fragede îşi vor risipi cu naveta ore bune, se vor scula cu noaptea în cap şi vor ajunge acasă seara.

De salutat dotarea cu microbuze şcolare, însă acestea nu trebuie să ia copiilor de 6 - 10 ani şcoala din sat. Măcar până la vârsta asta să vină şcoala la ei! Nu de alta, dar desfiinţarea şcolilor de la sate atrage de la sine alte şi alte probleme. Nu se va mai putea vorbi de renaşterea satelor româneşti. Acestea vor fi părăsite treptat şi nici un tânăr nu va mai dori să-şi întemeieze o familie într-un sat în care nu există nici şcoală I – IV. Ori lipsa tinerilor familii aduce moartea comunităţii şi dispariţia satului.

Menţionare în Enciclopedia wikipedia.org

Deputatul Bogdan Cantaragiu, prezentat de Enciclopedia wikipedia.org