Balta Albă - Dacă am înţeles eu bine, aici se afla o groapă de var unde în vremea lui Caragea se topeau cadavrele ciumaţilor. Când ploua, locul devenea o baltă. Albă.
Băneasa - Nevasta banului. În cazul de faţă, ea era nevasta banului Dimitrie Ghica.
Berceni - Francisc Rákóczi al II-lea pleacă la turci. La fel procedează şi o parte din apropiaţii lui. Mai exact o ceată de husari conduşi de groful Miklós Bercsényi. Nu ştiu dacă au stat doar ca să-şi tragă sufletul ori s-au oprit de tot, cert este că, undeva la sud de Bucureşti, husarii Berceni au luat o pauză.
Colentina - Probabil e doar o legendă (asemănătoare cu legenda numelui Bucureştilor). Astfel, Colentina vine de la "colea-n-tină", cu referire la locul băltit unde Matei Basarab i-ar fi urlat pe turci într-o bătălie. O vreme s-a numit şi "Olintina".
Cotroceni - Numele vine de la "a cotroci", "cei care "cotrocesc", un vechi regionalism care înseamnă "a cotrobăi", "a scotoci", "a scormoni".
Crângaşi - Etimologia este evidentă. Cândva aici era o prelungire din Codrul Vlăsiei - un crâng. Aici trăiau, normal, crângaşii.
Dealul Spirii - După numele doctorului Spiridon Kristofi (de i se mai zicea şi "Spirea"), care a ridicat în 1765 pe Dealul lupeştilor o biserică (Spirea Veche).
Dristor - Numele vine de la Silistra, căreia-i mai zice şi Dârstor sau Dristor. Între războaie, prin locul care înainte se chemase "Gura Lupului" trecea drumul ce pleca de la sud de Bucureşti şi ţinea până la Silistra: Drumul Dristorului (Diristorul si Kaliacra - provincii româneşti la sud de Dunăre).
Drumul Taberei - Tudor Vladimirescu, intrând în Bucureşti pe la vest, în anul 1821, îşi aşează aici tabăra de panduri.
Ferentari - paradoxal, Ferentariul are cea mai rafinată origine a numelui. Vine din latină (!), de la "ferentarius" - soldat din infanteria uşoară a legiunilor romane.
Floreasca - după numele boierilor care au stăpânit locurile respective: Floreştii.
Ghencea - Vine din turcă. Pe vremea fanarioţilor, Ghenci-aga era şeful arnăutilor din garda domnească. Aici a fost ridicată o biserică. Biserica era a Ghencei.
Giuleşti - O proprietate boierească a Juleştilor.
Lipscani - denumirea vine din slavă, de la Lipsk, Lipsko („locul cu tei”). Acest "loc cu tei" este Leipzig (Lipsca). Negustorii veniţi în Bucureşti cu lucruri aduse de la târgul din Leipzig se numeau, evident, Lipscani.
Militari - În secolul 19 aici era zona de instrucţie militară, probabil şi o garnizoană. O vreme a funcţionat aici "Pirotehnia Armatei".
Pantelimon - îşi ia numele după Mănăstirea Sf. Pantelimon. În greacă "pan" înseamnă "tot" şi "éléïmon" înseamnă milă. Panteleimon = cel milostiv, întreg-milostivul.
Rahova - Aici e simplu. Numele e relativ nou şi vine de la Calea Rahovei, una dintre cele cinci artere botezate în secolul 19 spre aducere aminte a Războiului de Independenţă: Calea Griviţei, Calea Plevnei, Calea Rahovei, Calea Victoriei şi Calea Dorobanţilor.
Sălăjan - Un nume şi mai nou. Nu vine de la Sălaj, ci de la Leon Szilaghi, cunoscut şi sub numele de Leontin Sălăjan.
Titan - îşi ia numele de la fabrica de ciment "Titan" construită la începutul secolului XX.
Vitan - De la D. Papazoglu aflăm ce-i ăla un vitan: "În ocolul oraşului, spre nord, este câmpia Vitanului, unde vitele orăşenilor îşi aveau păşciunea".
Sursa: de la lume adunate
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu