Imnul PDL - "Verde înrourat"



vineri, 31 octombrie 2008

A început campania electorală

Prima zi de campanie. Candidez, după cum se știe și după cum s-a anunțat deja, în colegiul 7 - Titu, jud. Dîmbovița. Campania a debutat cu o deplasare la Braniștea, o comună codusă de colegul nostru de partid, Marin Nițu. Este un primar harnic și deosebit - la fel cum sunt toți oamenii din această zonă - dar care, din păcate, a fost lovit din greu de iresponsabilitatea acestui Guvern liberalo-pesedist. Comuna Braniștea a fost uitată de Guvern care a binevoit să nu-i aloce mai nimic. Noroc cu Consiliul Județean Dîmbovița, condus din vară de Florin Popescu (PD-L), care a dat bani, ultima dată pentru asfaltarea unui drum comunal deosebit de circulat.
Dar să revin la deplasarea de la Braniștea. Din caravană au mai făcut parte, alături de staff-ul de campanie, și Florin Popescu, președintele CJD, Valentin Calcan, candidatul PD-L pentru Senat, primarul Marin Nițu și primarul orașului Titu, Dinu Ilie. Am fost primiți cu bucurie de numeroase persoane care au ieșit la porți în întâmpinarea caravanei PD-L. Oamenii își doresc o schimbare reală. Își doresc parlamentari cărora să le pese. Își doresc oameni care mai înainte de a le cere votul le oferă ceva.
De altfel, trebuie să recunosc, au apreciat în mod deosebit donațiile pe care le-am făcut acestei comunități: locul de joacă de la grădinița de lângă primărie, tâmplăria pe care am montat-o la școală să nu mai stea copiii în iarna asta în frig.
Am preluat deja problemele acestei comunități, iar o parte se vor regăsi, săptămâna viitoare, în câteva întrebări și interpelări pe care le voi adresa în Camera Deputaților. Dar voi reveni asupra lor zilele viitoare. Până atunci, iată câteva imagini. Cred că sunt grăitoare.


Domnul profesor mi-a dăruit o carte despre zona Titu - Potlogi.


O domnișoară reporter de la televiziunea locală Dâmbovița TV mi-a luat un interviu, în fața unuia dintre locurile de joacă pe care le-am donat copiilor din Braniștea. Alături de mine este primarul Marin Nițu


Iată și locurile de joacă. Respectă standardele de siguranță cerute de lege. Sunt noi și moderne.


Tinerii care au copii au apreciat investiția pe care am făcut-o la școală. Acolo am donat ferestre noi cu termopan. Dacă administrația locală a fost neglijată de Guvern și nu a primit bani, nu trebuie ca ăia micii să sufere. În această iarnă, elevii vor învăța în săli de clasă protejate.


Alături de primar. Ca deputat îi voi susține toate proiectele de investiții. Pentru el și pentru comunitatea pe care o păstorește.


Alături de o bătrânică, în comuna Braniștea


Suntem pe drumul asfaltat cu sprijinul Consiliului Județean. Dacă Guvernul ar fi alocat mai mulți bani la rectificare poate acum erau mai multe drumuri asfaltate. Viitorul Guvern, cel al PD-L, își va îndrepta față și spre această comunitate.


Oamenii au ieșit în întâmpinarea caravanei PD-L. Cu toții au apreciat ceea ce am făcut până acum pentru ei.


O familie din Braniștea mi-a povestit care sunt problemele cu care se confruntă Braniștea. Toate sunt în atenția mea. Pe unele le-am rezolvat deja, altele sunt în curs de soluționare. Pentru că îmi pasă.


Oamenii în vârstă mi s-au plâns de pensiile mici pe care le au. Noi, la PD-L ne asumăm un obiectiv clar: creșterea standardului de viață și în mediul rural și în mediul urban. În 2012 pensia medie trebuie să ajungă 405 euro. Adică la un venit actual echivalent cu 1500 ron (15 milioane de lei vechi).

2 comentarii:

Unknown spunea...

sa veniti acum in Branistea si sa vedeti parculetul de langa gradinita comunei...mai este amplasat si langa primarie...si aia aflata in paragina...rusineeeee:))

Unknown spunea...

sper sa cititi comentariul si sa va simtiti...pt ca este pacat...multa lume v'a votat:|mare gresala...