Este necesară reformarea învăţământului superior

În universităţile occidentale există o practică sine qua non: evaluarea profesorilor de către studenţi. Acesta este însă o necunoscută pentru mare parte a învăţământului superior românesc. Procedura este sau ar trebui să fie simplă. Anual studenţii ar trebui să primească o fişă care să conţină întrebări referitoare la calitatea predării, evaluării, personalitatea profesorului etc. şi, în funcţie de răspunsurile tinerilor, fiecare profesor în parte să primească un punctaj. Acest gen de evaluare se poate face cu eforturi minime din partea instituţiilor de învăţământ, dar, din păcate, rectorii nu s-au grăbit să introducă în mod voluntar procedeul.

Pentru că în esenţă procedura e simplă, dar având în vedere şi principiul autonomiei universitare, cred că ar trebui analizată posibilitatea reglementării şi implementării unui astfel de sistem în universităţile româneşti, atât în cele de stat cât şi în cele private. Cu atât mai mult că nici una din universităţile româneşti nu se află în topul primelor 500 de instituţii de învăţământ superior din lume. În acest sens l-am întrebat pe ministrul Adomniţei – cât încă era ministrul educaţiei – când va impune ministerul o astfel de procedură, care poate creşte şi încrederea în sistemul universitar românesc şi calitatea învăţământului superior.

O altă problemă a începutului de an universitar – aceeaşi din fiecare an! – este modul de repartizare a locurilor în căminele studenţeşti. Acest aspect a început să mă preocupe după ce am primit un e-mail pe o listă de discuţii pe internet. Pe scurt, o anumită persoană întreba „co-listenii” dacă este cineva dispus să vândă un loc în cămin, într-o anumită universitate de stat din România.

Privind acele mesaj electronic, mi-am amintit de declaraţia ministrului care spunea că investiţiile realizate în ultimul an în învăţământ au schimbat în mod semnificativ faţa şcolii româneşti. Aşa că l-am întrebat pe ministru dacă aceasta este noua faţă a învăţământului românesc: înaintea începerii anului universitar există studenţi care doresc să „cumpere” un loc într-o cameră în cămin.

De asemenea, i-am solicitat să aducă la cunoştinţă publică câte camere noi au fost create în ultimii ani în căminele studenţeşti şi câte din cele vechi au fost renovate. Totodată, l-am chestionat pe ministru în legătură cu măsurile luate de minister pentru a elimina vechea practică a cumpărării locurilor în cămine şi pentru a limita fenomenul şpăgii către administratorii de cămine.

Şi cu izolarea termică cum rămâne?!

Nu mai este mult până când nu se va mai putea vinde ori închiria un apartament fără hârtia care să arate în ce stare e construcţia din punct de vedere termic. Potrivit normelor europene, locuinţa trebuie să aibă certificat energetic, care va fi emis în funcţie de starea izolaţiei termice, a ventilaţiei şi a instalaţiilor.

Majoritatea blocurilor din România au vechimea cuprinsă între 30 şi 50 de ani, sunt prost izolate, ceea ce înseamnă că sunt mari consumatoare de energie termică.

Impunerea unor condiţii drastice la vânzarea şi închirierea apartamentelor - chiar dacă acest lucru se face în concordanţă cu norme europene asumate de România - nu face altceva decât să lovească în oamenii fără prea multe posibilităţi materiale. Este adevărat, alternative ar fi. Există posibilitatea izolării termice, există legislaţie care prevede acordarea unei subvenţii de către Guvern şi de către administraţiile locale. Problema este că aceşti bani nu se acordă. Şi mai este o deficienţă: aceea că ministerul pe care îl coordonaţi nu asigură informarea completă a populaţiei, ceea ce o va face extrem de vulnerabilă în momentul în care vânzarea ori închirierea unui apartament se va putea face numai având un certificat imperativ.

În acest sens l-am întrebat pe László Borbély, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi locuinţelor câte lucrări de izolare termică a blocurilor au fost cofinanţate de la buget în ultimii ani, care este suma pe care intenţionează ministerul să o aloce în 2009 în acest scop, câte campanii de informare pe tema mai sus amintită a făcut ministerul şi care a fost efectul acestora.

Ministerul Agriculturii loveşte în... fermieri

La jumătatea lunii august, Guvernul a decis achiziţionarea a 400.000 de tone de grâu din recolta de anul acesta la preţul de 101,3 euro/tonă, prin achiziţii de pe piaţa liberă, pentru a putea face faţă crizei alimentare care se resimte la nivel mondial. Acest lucru a creat nemulţumiri în rândul producătorilor, care au acuzat decizia şi au catalogat-o drept o grea lovitură dată agricultorului român. Nemulţumirile vin tocmai din preţul oferit, care este la mai puţin de jumătate din ceea ce se oferă pe piaţă în mod normal.

De aceea l-am întrebat pe ministrul agriculturii Dacian Cioloş dacă preţul oferit fermierilor români este un ajutor dat acestora sau, dimpotrivă, o ultimă lovitură menită să îi falimenteze. De asemenea, l-am întrebat pe ministru dacă ministerul pe care îl coordonează apreciază că aceasta este valoarea muncii celor care au cultivat grâu anul acesta şi dacă din aceşti bani se va putea reînfiinţa o cultură anul viitor.

Protejarea zonelor turistice este doar pe hârtie

La începutul sezonului estival adresam ministrului mediului şi dezvoltării durabile, dl. Attila Korodi, interpelarea nr. 3937B/06-05-2008 prin care îl întrebam dacă ministerul pe care îl coordonează intenţionează să lanseze un program de utilare cu pubele a tuturor zonelor preferate de către turiştii de week-end.

Prin răspunsul cu nr. de înregistrare 12117 din 12-06-2008 semnat de doamna Secretar de Stat Lucia Ana Varga, ministerul preciza că acţiunile de colectare, reciclare şi tratare a deşeurilor reprezintă priorităţi prevăzute în Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor. Urma, de asemenea, o înşiruire de prevederi, principii şi acte normative, drepturi şi obligaţii – dar mai mult obligaţii – ale autorităţilor locale şi centrale, precum şi sancţiuni pentru nerespectarea dispoziţiilor imperative. Totul scris mărunt înşiruit pe vreo patru pagini.

Apreciez răspunsul primit. Iar acum îl invit pe domnul ministru, cum de altfel o invit şi pe doamna secretar de stat, la o plimbare prin preajma lacului de acumulare Vidraru, într-o zonă absolut superbă, garnisită – din păcate – cu pet-uri, sticle, hârtii, scufundată într-un nor greu cu miros de mici şi frigărui.

Aşa că i-am adresat o nouă întrebare ministrului în care îl chestionam dacă aceasta este imaginea protejării mediului în România, dacă acestea sunt efectele aplicării acelor norme amintite în răspunsul din luna iunie şi dacă ministerul pe care îl coordonează (?!?) intenţionează să se implice, la modul cel mai serios, în curăţarea şi protejarea zonele turistice.

Raportul România - Ucraina

În ultimii ani, presa a relatat îndeajuns de mult despre relaţia pe care o are România cu Ucraina astfel încât românii să-şi fi făcut o părere despre contactele bilaterale ale celor două ţări. Din păcate, constatăm că poziţia ţării noastre pe diverse teme este tratată cu indiferenţă de ţara vecină. Vedeţi în acest sens diferendul pe tema Insulei Şerpilor, ajuns spre soluţionare în faţa judecătorilor Curţii Internaţionale de Justiţie, dar şi cazul Bîstroe ori modul în care s-a comunicat în timpul inundaţiilor de acum câteva luni.

Numai privind la aceste trei exemple, putem trage concluzia că relaţia diplomatică între România şi Ucraina este mai degrabă rece, decât de cooperare.

Astfel, l-am întrebat pe ministrul de externe, dl. Lazăr Comănescu, dacă se poate vorbi la momentul actual de o relaţie de colaborare între cele două state, dacă în ceea ce priveşte Canalul Bîstroe se va ajunge la o mediere internaţională şi care este modalitatea practică de comunicare între instituţiile celor două ţări. De asemenea, l-am întrebat pe ministru care au fost, în ultimii ani, demersurile concrete de încurajare a relaţiilor bilaterale economice, politice şi culturale pe care le-a desfăşurat Ministerul de Externe, direct sau prin diverse alte instituţii.

Cine va opri acţiunile separatiste ale PCM?!

Primăria Sfântu Gheorghe a afişat pe site-ul propriu proiectul de hotărâre iniţiat de fracţiunea Partidului Civic Maghiar (PCM), privind organizarea referendumului local în data de 30 noiembrie 2008 pentru modificarea limitelor teritoriale ale judeţului Covasna. În cadrul referendumului cetăţenii vor fi consultaţi în legătură cu modificarea limitelor teritoriale ale judeţului Covasna şi înfiinţarea unei noi unităţi administrativ-teritoriale cu denumirea „Ţinutul Secuiesc”.

Este, aşadar, o nouă etapă a demersului ilegal şi imoral tolerat de autorităţile statului român pe care l-au demarat separatiştii din PCM. Este un demers ce încalcă flagrant Constituţia României, asupra căruia eu am atras atenţia în nenumărate rânduri, prin declaraţii politice sau interpelări.

Ţin să reamintesc interpelarea adresată încă din luna decembrie 2005 doamnei ministru Monica Macovei. Am cerut la momentul respectiv să se vadă dacă nu cumva acele acţiuni încalcă articolul 1 din Constituţia României şi dacă au fost sau vor fi luate măsuri. În luna octombrie 2006, am lansat un nou apel, imediat după radicalizarea discursurilor liderilor CNS. A urmat apoi o declaraţie politică. Din păcate, toate au fost fără rezultat. A fost o succesiune de evenimente care nu s-au derulat haotic, ci elaborat, chiar sub ochii instituţiilor statutului. Iar autorităţile nu s-au sesizat.

În acest sens l-am interpelat pe prim-ministrul Tăriceanu când şi în ce fel vor acţiona autorităţile statului român pentru a stopa acţiunile separatiste ale capilor PCM, acţiuni desfăşurate - iată - cu sprijinul autorităţilor locale din Sfântu Gheorghe.

Cu ochii pe învăţământul superior

Acum, la început de an universitar, am adresat două întrebări ministrului învăţământului, Cristian Adomniţei. Întrebările au vizat activitatea în universităţi, precum şi modul de repartizare a locurilor în cămine.

În universităţile occidentale există o practică sine qua non: evaluarea profesorilor de către studenţi. Acesta este însă o necunoscută pentru mare parte a învăţământului superior românesc. Procedura este sau ar trebui să fie simplă. Anual studenţii ar trebui să primească o fişă care să conţină întrebări referitoare la calitatea predării, evaluării, personalitatea profesorului etc. şi, în funcţie de răspunsurile tinerilor, fiecare profesor în parte să primească un punctaj. Acest gen de evaluare se poate face cu eforturi minime din partea instituţiilor de învăţământ, dar, din păcate, rectorii nu s-au grăbit să introducă în mod voluntar procedeul.

Pentru că în esenţă procedura e simplă, dar având în vedere şi principiul autonomiei universitare, cred că ar trebui analizată posibilitatea reglementării şi implementării unui astfel de sistem în universităţile româneşti, atât în cele de stat cât şi în cele private. Cu atât mai mult că nici una din universităţile româneşti nu se află în topul primelor 500 de instituţii de învăţământ superior din lume. În acest sens l-am întrebat pe ministrul Adomniţei când va impune ministerul pe care îl coordonează o astfel de procedură, care poate creşte şi încrederea în sistemul universitar românesc şi calitatea învăţământului superior.

Cea de-a doua întrebare a vizat modul de repartizare a locurilor în căminele studenţeşti. Întrebarea a avut ca punct de pornire un e-mail primit pe o listă de discuţii pe internet. Pe scurt, o anumită persoană întreba „co-listenii” dacă este cineva dispus să vândă un loc în cămin, într-o anumită universitate de stat din România.

Privind acele mesaj electronic, mi-am amintit de declaraţia ministrului care spunea că investiţiile realizate în ultimul an în învăţământ au schimbat în mod semnificativ faţa şcolii româneşti. Astfel, l-am întrebat pe ministru dacă aceasta este noua faţă a învăţământului românesc: înaintea începerii anului universitar există studenţi care doresc să „cumpere” un loc într-o cameră în cămin. De asemenea, i-am solicitat să aducă la cunoştinţă publică câte camere noi au fost create în ultimii ani în căminele studenţeşti şi câte din cele vechi au fost renovate. Totodată, l-am chestionat pe ministru în legătură cu măsurile luate de minister pentru a elimina vechea practică a cumpărării locurilor în cămine şi pentru a limita fenomenul şpăgii către administratorii de cămine.