Atenţie la copiii care au copii

Doresc să ridic o problemă cât se poate de importantă pentru siguranţa şi sănătatea tinerilor din România, o categorie care reprezintă un sfert din populaţia ţării. Potrivit unor instituţii care asigură credibilitatea cifrelor ce le voi enunţa – mă refer la Institutul Naţional de Statistică, Population Reference Bureau şi Comisia Naţională de Luptă Anti-SIDA – în fiecare an, peste 25.000 de tinere între 15 şi 19 ani devin mame, iar 500 de adolescente sub 15 ani ajung să aibă un copil.

Totodată, peste opt sute de tineri sunt seropozitivi şi aproape 100 de tineri contractează HIV în fiecare an. La grupa de vârstă 20 - 24 de ani, numărul femeilor nou infectate este de două ori mai mare decât cel al bărbaţilor. Pe lângă aceste cifre extrem de îngrijorătoare, anual se înregistrează câteva zeci de mii de întreruperi de sarcină în rândul tinerelor între 15 şi 24 de ani.

Sunt date reale, deosebit de grave, pe care – din cauza unor dezbateri sterile – le pierdem din vedere. Cred că ar trebui să ne punem întrebarea ce putem face pentru aceşti tineri, pentru a scăpa de cifrele de care aminteam. Nu trebuie să ne bucure faptul că în fiecare an peste 25.000 de tinere între 15 şi 19 ani devin mame. Nicidecum! Abia dacă sunt câteva procente din acel număr de copii care să fie doriţi. Nu toţi ajung să aibă parte de un acoperiş deasupra capului, de îngrijire, de hrană, de educaţie. O bună parte provin din familii cu suficienţi de mulţi membri şi cu suficient de multe probleme pentru ca apariţia unei guri în plus să nu bucure.

Nu putem obliga acele mame să renunţe la copii, însă putem avea grijă ca numărul copiilor care au copii să scadă. Cred că instituţiile din domeniu trebuie să-şi facă mai bine datoria, să propună programe bine gândite, proiecte cu efecte reale. Direcţiile judeţene pentru protecţia copilului trebuie să susţină mai bine programele privind creşterea accesului tinerilor la informaţii şi servicii gratuite de planificare familială, de consiliere şi de testare pentru depistarea infecţiilor cu transmitere sexuală şi a HIV.

Totodată, inspectoratele şcolare şi conducerile şcolilor trebuie să se implice mult mai activ pentru ca adolescenţii să aibă acces la informaţii corecte despre sănătatea reproducerii şi sexualităţii. Altfel, ne vom trezi peste câţiva ani că suntem şi din acest punct de vedere la coada clasamentului european. Iar acest lucru nu numai că nu ne face cinste, dar ne va da serioase bătăi de cap.