Sănătate bolnavă

De la vorbe la fapte este o cale pe atât de lungă pe cât este şi drumul de la Programul de guvernare la ceea ce au reuşit să pună în practică prim-ministrul Tăriceanu şi colegii săi. Am în vedere Politica în domeniul sănătăţii, program asumat de domnul Tăriceanu şi de domnul ministru Eugen Nicolăescu dar care, din păcate pentru zecile de mii de pacienţi din această ţară, nu a fost aplicat.

Iniţial, Guvernul şi-a propus ca obiective prioritare realizarea efectivă a accesului egal al cetăţenilor la îngrijirile sanitare de bază, îmbunătăţirea calităţii şi siguranţei actului medical, respectiv apropierea de indicatorii de sănătate şi demografici ai ţărilor civilizate în acelaşi timp cu scăderea patologiei specifice ţărilor subdezvoltate.

Aşa cum spuneam, din păcate ceea ce trebuia să fie un program pentru atingerea ţărilor dezvoltate s-a transformat într-un program... subdezvoltat. Ba chiar aş îndrăzni să spun că s-a transformat în nimic. Adică... operaţia a reuşit. Pacientul, însă, nu mai trăieşte.

Am ajuns aici pentru că în aplicarea orientărilor sale strategice privind reforma în sistemul de sănătate, Guvernul României nu a mai ţinut seama de măsurile de ordin general pentru care a fost investit. Voi enumera, exemplificând cu date concrete, ceea ce a uitat actualul ministru al sănătăţii. Programul de guvernare menţionează că vor fi adoptate măsuri pentru stimularea atragerii personalului medical în zonele defavorizate economic (programe speciale ale MS, CNAS, cu sprijinul comunităţii locale, etc.). Nu cred că mai are rost să pomenesc în acest sens de exodul medicilor şi a asistenţilor medicali. Nu către zonele defavorizate economic din România, ci către zonele vestice ale Europei unde sunt plătiţi decent şi trataţi pe măsura competenţelor lor.

Programul de guvernare mai spunea şi că întregul cost al medicamentelor esenţiale pentru îngrijirea sănătăţii va fi acoperit din fondul asigurărilor sociale, fiecare pacient urmând a achita doar o contribuţie fixă minimală pentru fiecare reţetă eliberată. Fără a face vreo analiză pe datele ministerului ne dăm seama cât de departe suntem de dezideratul iniţial. Numai privind la farmaciile pe lângă care trecem zi de zi vedem că situaţia nu este deloc roză. Ştiţi oare câţi oameni, pensionari în special, stau la cozi în primele zile ale fiecărei luni să primească medicamentele subvenţionate? Ştiţi oare că la jumătatea lunii nu mai sunt medicamente? Probabil că ştiţi. Doar se dau la ştiri mai mereu astfel de informaţii. Probabil că ştie şi domnul ministru. Dar ori nu îi pasă ori, realmente, nu poate găsi o soluţie izbăvitoare.

Programul de guvernare mai spunea şi că se va asigura transparenţa utilizării fondurilor pentru medicamente compensate şi gratuite în ambulator, prin alocarea unei sume adecvate pentru astfel de cheltuieli pentru fiecare medic, conform principiului „banii urmează pacientul”. Este adevărat. Banii urmează pacientul. Diferenţa este că banii sunt ai pacientului şi sunt bani cu care acesta vine de acasă să cumpere medicamente pentru a-i fi administrate în spital.

Programul de guvernare mai spunea că vor fi luate măsuri pentru diminuarea birocraţiei excesive care grevează atât accesul populaţiei la medicamentele gratuite şi compensate, cât şi activitatea furnizorilor de servicii medicale şi farmaceutice. Are oare rost să amintesc de celebrul formular E 112 care a stat ascuns opiniei publice, pacienţii fiind privaţi de o şansă la viaţă?

După cum se poate observa, sunt o mulţime de obiective pe care ministrul sănătăţii le-a cam uitat. Ne vorbeşte însă cu nonşalanţă de achiziţionarea de laptopuri pentru medicii de familie. Când spune aceste lucruri am impresia că a uitat ce scrie în programul pe care şeful său, domnul Tăriceanu, şi l-a asumat. Sau poate nu a auzit ori nu îi pasă – şi atunci este mai grav – de intenţia de creştere a calităţii actului medical, de crearea cadrului legal pentru stimularea şi recompensarea medicilor pentru îndeplinirea anumitor obiective contractate şi indicatori calitativi, de dezvoltarea oficiilor pentru protecţia beneficiarului de servicii sanitare în cadrul tuturor caselor de asigurări de stat sau private.

Nu vreau să închei fără a aminti de alt obiectiv prioritar rămas în sertarele Ministerului Sănătăţii: Să ne aducem aminte, bunăoară, de sistemul informatizat promis, sistem prin care pacienţii să poată afla date privind competenţa, experienţa acumulată şi nivelul participării la programele de educaţie medicală continuă a tuturor medicilor.

Sunt, iată, o grămadă de promisiuni neîmplinite şi tot atâtea bile negre. Culmea e că peste ele ministrul Nicolăescu se mândreşte cu ce a făcut. Din păcate, însă, pentru pacienţi!...

Informaţiile necesare turiştilor nu sunt accesibile

Pentru că în anii trecuţi au fost înregistrate o mulţime de reclamaţii din partea turiştilor care au optat pentru litoralul românesc, am adresat o întrebare ministrului pentru IMM, comerţ, turism şi profesii liberale, Ovidiu Silaghi. Prin adresarea întrebării, am dorit să mi se precizeze dacă autorităţile din domeniu au pregătit sau intenţionează să pregătească materiale destinate informării turiştilor.

Răspunsul venit din partea ministrului Ovidiu Silaghi precizează că există un set de acte normative care reglementează activitatea de comercializare a serviciilor turistice. Astfel, OG 107 din 1999, aprobată prin legea 631 din 2000, obligă agenţiile de turism să încheie contracte de comercializare a serviciilor turistice în care trebuie prevăzute mai multe clauze. De exemplu, trebuie să fie trecută destinaţia, durata sejurului, categoria de clasificare a structurilor de cazare, serviciile de masă furnizate, ruta, excursiile şi serviciile incluse în preţ, condiţiile de modificare şi reziliere a contractului etc.

Răspunsul ministrului nu oferă întru-totul informaţiile solicitate. Aminteşte drepturile turiştilor, dar nu răspunde la întrebare, respectiv dacă ministerul a făcut sau nu vreo campanie de informare. Este adevărat că în diverse acte normative există prevederi clare care îi apără pe turişti de servicii proaste şi îi informează asupra drepturilor pe care le au. Cu toate acestea, în ciuda faptului că se prezumă că legea este cunoscută de toţi, anumite acte normative nu ajung la publicul larg. Astfel de informaţii trebuie să fie oferite în mod limpede şi fără echivoc de autorităţi, sunt necesare campanii de informare.

Mai mult decât atât, în răspunsul său ministrul precizează că toate informaţiile necesare se pot găsi pe site-ul www.mturism.ro. La ora actuală, site-ul ministerului este nefuncţional!

Legea 544 privind liberul acces la informaţiile publice este pe masa senatorilor

Senatorii dezbat în această perioadă o iniţiativă legislativă pe care am depus-o cu privire la modificarea legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public.

Modificarea propusă constă în introducerea unei prevederi concrete, exprese, care să menţioneze că toate costurile suportate de solicitant nu vor depăşi cheltuielile făcute de autoritatea sau instituţia publică pentru realizarea copiilor de pe actele solicitate.

Practica a arătat de-a lungul vremii că există destul de multă reticenţă în aplicarea normelor privind transparenţa în actul administrativ. Au fost numeroase cazuri în care autorităţile ori instituţiile publice au refuzat să pună la dispoziţia solicitanţilor documentele cerute sau le-au pus cu întârziere. Împotriva unor astfel de practici au fost invocate sancţiunile legii. Mai există însă o formă de descurajare a cetăţeanului care face solicitări, anume impunerea unor costuri exagerate de copiere a documentelor solicitate. De aceea, pentru că nu este normală limitarea accesului liber la informaţiile de interes public, cu atât mai mult că există o lege expresă care consacră acest drept, şi pentru ca aceasta să nu fie interpretată abuziv, este necesară introducerea unei modificări a articolului 9, aliniatul (1).

Informaţii de background

Legea 544 din 2001, unul din actele normative fundamentale ale transparenţei în administraţia publică din România, consacră în articolul 1 un principiu clar: „Accesul liber şi neîngrădit al persoanei la orice informaţii de interes public (...) constituie unul din principiile fundamentale ale relaţiilor dintre persoane şi autorităţile publice, în conformitate cu Constituţia României şi documentele internaţionale ratificate de Parlamentul României.”

Totodată, articolul 18 din HG123 din 2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public oferă o garanţie suplimentară cetăţenilor în demersurile lor: „(1) Accesul la informaţiile de interes public este gratuit. (2) Costul serviciilor de copiere va fi suportat de solicitant, în condiţiile legii. (3) Plata serviciilor de copiere se va face la casieria fiecărei autorităţi sau instituţii publice”.

Legea a fost elaborată, pentru prima dată în România, în cadrul unui proces amplu de consultare şi dezbatere publică, cu participarea reprezentanţilor societăţii civile.

Legea 544 a fost a adoptată de Parlament în data de 12 octombrie 2001, fiind publicată în Monitorul Oficial nr. 663 din 23 octombrie 2001. Ulterior, prin H.G. nr. 123 din 7 februarie 2002, publicată în M.Of. nr. 167 din 8 martie 2002, au fost adoptate Normele metodologice de aplicare a legii.

Dezastru în turism

La debutul sezonului turistic, pe litoral, ca de altfel în întreg turismul românesc, nu se întrevăd prea multe speranţe de dezvoltare. Hotelierii se plâng de angajaţii mult prea slab pregătiţi, turiştii de plâng de calitatea serviciilor, autorităţile din turism se plâng că străinii ne ocolesc. Este un cor general de lamentări care ne arată destul de limpede starea turismului românesc, dar şi incompetenţa autorităţilor responsabile de a gestiona un sector care ar trebui să aducă anual sume importante la bugetul naţional.

În ultimii ani, în ciuda unor investiţii apreciabile pentru transformarea fostelor hoteluri comuniste în puncte de atracţie, hotelierii s-au confruntat cu o adevărată criză de personal calificat. De ce?! Pentru că nu există specialişti nici măcar în acest domeniu, iar de pe băncile liceelor economice şi a facultăţilor de profil nu ies oameni bine pregătiţi. Cine este de vină?! Cu siguranţă nu hotelierii. Tot în ultimii ani, s-au înmulţit reclamaţiile turiştilor nemulţumiţi de serviciile primite şi de banii daţi pe aceste servicii de multe ori la limita ori chiar în afara cadrului legal. De ce?! Pentru că nu au fost suficiente acţiuni de control, iar cele care au avut loc au fost mai degrabă pentru presă. Cine este de vină?! Cu siguranţă nu turiştii. Peste toate aceste nemulţumiri mai apare, surprinzător, încă una. Aceea a unor autorităţi care se miră că turiştii, în special cei din afara ţării, nu prea mai au chef de ofertele din România. De ce? Pentru că potenţialii turişti sunt bombardaţi de ştiri şi informaţii din care reiese partea neagră. Cine este de vină?! Cu siguranţă nu media care prezintă aceste informaţii.

Nu prea mai avem turism, nu avem o strategie clară, nu avem direcţie, ofertele sunt slabe ori prea scumpe, nu avem un brand de ţară, iar marii tour-operatori ne scot din cataloage şi dintre destinaţiile turiştilor europeni. Ar trebui să ne punem serios întrebarea cine este de vină.

De vină este neimplicarea autorităţilor din domeniul turistic care nu au făcut mai nimic în ultimii ani pentru a îmbunătăţi imaginea României.

Ce bine sunau intenţiile Guvernului stabilite în programul de guvernare: „Turismul naţional va fi orientat şi integrat în tendinţele regionale şi mondiale, din punct de vedere al dinamicii şi orientării în structurarea ofertei.” Într-adevăr, foarte frumos text! Pompos, dă bine şi în urechile celor avizaţi şi în urechile celorlalţi. Numai că Guvernul a uitat demult de ceea ce şi-a stabilit, iar obiectivele au fost fără îndoială ratate.

Ce spunea Guvernul?! Că obiectivele fixate sunt creşterea circulaţiei turistice pe teritoriul României, diversificarea ofertei şi creşterea calităţii serviciilor turistice. Ce este acum? Un mare zero. Circulaţia turistică se reduce de la an la an, sunt tot mai puţini turişti străini care ne vizitează, iar românii preferă Bulgaria, Grecia, Turcia şi Cipru în locul Mării Negre de la noi.

Lecturând programul de guvernare pe domeniul turistic, am constatat că prim-ministrul Tăriceanu şi specialiştii săi au uitat, probabil încă de la investire, de principalele măsuri promise pentru valorificarea potenţialului naţional.

Spun acest lucru pentru că încă nu avem un brand turistic naţional, nu există o strategie fermă şi clară, nu au fost stabilite priorităţile în dezvoltarea infrastructurii de sprijin a turismului, organismele guvernamentale nu cooperează cu sectorul privat pentru promovarea investiţiilor, procesul de instruire lasă de dorit, protecţia mediului natural a fost abandonată, nu există colaborare şi consultare cu industria turistică, activităţile de marketing şi promovare sunt doar poveşti (sau fabulouspirit), nu există specialişti suficienţi... iar lista ar putea continua cu alte şi alte bile negre.

În aceste condiţii, sub nepăsarea Guvernului, este limpede că România nu va avea în 2008 sub nici o formă mai mulţi turişti ca în anii precedenţi şi, cu siguranţă, nu va avea mai mulţi decât au – spre exemplu – vecinii noştri bulgari.

Privatizări sub semnul întrebării

Politica guvernamentală din 2008 în domeniul privatizărilor începe să semene tot mai clar cu cea a guvernului din perioada 2000 – 2004. Adică este ineficientă, păguboasă pentru stat şi angajaţi şi, mai mult decât atât, este în afara reglementărilor şi practicilor Uniunii Europene. Numai în ultimii ani România a fost atenţionată de Uniunea Europeană pentru 3 mari privatizări în care ar fi acordat ajutoare de stat ilegale firmelor pe care le-a scos la vânzare sau celor care le-au cumpărat. Este vorba de Daewoo Craivo – Ford, de Tractorul – Mahindra & Mahindra şi de Petrotub – Mital Steel. Dacă acestora mai adăugăm mai recenta privatizare ratată a SC Antibiotice Iaşi, dar şi atâtea alte privatizări din trecut din care statul român nu s-a ales cu mare lucru, realizăm cât de prost reuşeşte statul să îşi gestioneze firmele şi proprietăţile pe care le mai are.

Guvernul ştia sau trebuia să ştie că poate fi penalizat pentru ajutoarele de stat acordate şi că Uniunea Europeană este sensibilă când vine vorba de astfel de practici. Cu toate acestea, în urmă cu 4 ani a trecut peste ştergea unor datorii de 26 de milioane de euro de la Petrotub Roman. Deşi societatea a fost privatizată de atâţia ani şi e trecută deja în proprietatea unui nou investitor, respectiv Mital Steel, Comisia Euro­peană vrea să verifice dacă ştergerile şi reeşalonările de datorii în valoare de 26 de milioane de euro, acordate cu ocazia privatizării Petrotub, au fost justificate. Sau, cu alte cuvinte, dacă privatizarea a fost mai avantajoasă pentru stat decât lichidarea companiei.

O situaţie identică este şi în cazul Tractorul, iar Comisia Europeană vrea acum să analizeze facilităţile luate în calcul de statul roman pentru privatizarea societăţii de la Braşov.

Venind mai aproape în timp, constat că actualul Guvern imită practicile vechilor guverne. Aceleaşi metehne, aceleaşi ajutoare, aceleaşi reacţii din partea Comisiei Europene. Forul european a solicitat recent Guvernului României să recupereze 27 de milioane de dolari de la Ford, suma reprezentând, potrivit oficialilor europeni, ajutor de stat acordat ilegal la privatizarea Automobile Craiova. În urma anchetei Comisiei s-a constatat că România a impus o serie de condiţii pentru asigurarea unui anumit nivel de producţie şi ocupare a forţei de muncă, în schimb acceptând un preţ de vânzare mai redus. Potrivit Comisiei Europene, fabrica de automobile din Craiova a fost cumpărata de către Ford sub preţul pieţei.

Dacă vă întrebaţi ce au în comun aceste privatizări răspunsul este simplu: AVAS. Adică Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, o instituţie care dovedeşte pe zi ce trece că nu îşi merită acest nume. În activitatea AVAS nu se poate vorbi de „valorificare” ci de „irosire”.

În tot acest timp ce face AVAS?! AVAS se pregăteşte să mai facă o privatizare cu cântec: scoate la vânzare Antibiotice Iaşi, ultimul producător de medicamente românesc. Deşi profitabilă, pe societate se cere un preţ de nimic. Preţul de pornire a fost de 136 de milioane de euro. Asta în timp ce profitul pe 2007 a fost de aproape 230 de milioane de euro. Dar nici măcar aşa nu a reuşit AVAS să vândă. A oprit privatizarea iar acţiunile Antibiotice Iaşi au scăzut cu 5% deoarece s-a suspendat pentru jumătate de oră tranzacţionarea lor la bursă.

Este şocant să vezi cum AVAS se face că plouă în timp ce Comisia Europeană arată cu degetul spre noi. Mi se pare că Uniunea Europeană a ajuns să aibă o mai mare grijă de banii noştri decât o au instituţiile abilitate ale statului. De ce spun asta? Pentru că nu Uniunea Europeană a menţinut atâta timp conduceri ineficiente la societăţi ce au devenit profitabile abia după privatizare. Nu Uniunea Europeană a oferit ajutoare de stat şi ştergeri de datorii la o valoare atât de imensă încât aş putea spune că bugetul învăţământului nu a fost niciodată aşa mare. Nu Uniunea este cea care nu respectă legile privind concurenţa şi nu Uniunea a căpuşat societăţi odinioară bune care au devenit mormane de fier vechi.

În aceste condiţii poate că ar fi necesară o anchetă parlamentară. Îi invit aşadar pe colegii deputaţi din Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare precum şi pe cei din Comisia pentru industrii şi servicii să încerce să facă lumină în aceste privatizări, să clarifice dacă interesele Statului şi a românilor sunt reprezentate cu adevărat sau numai de formă.

Descentralizarea fără bani. O poveste...

Descentralizarea promisă de Guvernul Tăriceanu, susţinută în Programul de Guvernare, tinde să devină o poveste. Pe parcursul ultimilor ani, au fost făcuţi mai mulţi paşi din ceea ce trebuie să reprezinte această descentralizare, dar, din păcate, când este vorba de banii care să susţină procesul Guvernul se face că plouă.

Potrivit programului de guvernare asumat în 2004, în domeniul administraţiei publice, Guvernul României trebuia să aplice o strategie naţională cu 3 obiective: reforma serviciilor publice de bază şi a utilităţilor publice de interes local, consolidarea procesului de descentralizare administrativă şi fiscală şi întărirea capacităţii instituţionale a structurilor din administraţia publică centrala şi locală. Mai departe se spunea că procesul de descentralizare se va desfăşura după principiul eficacităţii, economicităţii, eficienţei şi cuantificării rezultatelor pe 3 direcţii: întărirea autonomiei locale, descentralizare administrativă şi descentralizare fiscală, în baza unui plan de acţiune aplicat în mai multe etape, pentru a permite evaluarea eficienţei măsurilor de descentralizare astfel introduse.

Am ajuns în 2008, la aproape 4 ani de la lansarea programului de guvernare. Şi ce avem? Avem... descentralizare fără bani!!! Adică autorităţile locale au primit rând pe rând tot felul de sarcini, dar, tot treptat, pierd surse de finanţare. Una din ele a fost pierdută nu demult. Este vorba de impozitul pe tranzacţiile imobiliare. În cifre şi procente, acest impozit înseamnă aproximativ 15% din veniturile colectate la bugetele locale. Anul trecut, primăriile au obţinut venituri de zeci de milioane de euro, sume din care au finanţat dezvoltarea locală. De anul acesta, banii vor merge la bugetul de stat.

Este impropriu să spui în condiţiile date că aceasta este descentralizarea de care se vorbea în urmă cu 4 ani. Descentralizarea presupune scoaterea de sub competenţa puterii şi autorităţii centrale a anumitor servicii publice de interes local sau din domenii speciale de activitate şi transferate în sarcina unor autorităţi ale administraţiei publice locale. Descentralizarea creează instituţii şi mecanisme locale. Descentralizarea presupune posibilitatea colectivităţilor locale de a adopta acte sau decizii fără o consultare prealabilă cu centrul sau fără a cere aprobare. Descentralizarea funcţionează pe principiul potrivit căruia conducătorii locali cunosc mai bine interesele comunităţii din care fac parte şi pe care o reprezintă şi pot gestiona cu mai multă eficienţă resursele.

Un guvern liberal ar fi trebuit să ştie că dezvoltarea locală nu este posibilă cu bani de la centru. Un funcţionar de la Bucureşti nu poate avea o reprezentare exactă a ceea ce este în teritoriu. Realitatea locală este cunoscută cel mai bine de edilii locali. Dacă vrem ca oraşele şi comunele noastre să se dezvolte, dacă vrem servicii mai bune pentru cetăţeni, atunci trebuie să îi lăsăm pe primarii din ţară să îşi gestioneze singuri veniturile şi cheltuielile. Altfel, descentralizarea nu este decât o poveste.