Ce şanse oferă societatea celor ieşiţi din penitenciar?!

Am urmărit la un post de televiziune o emisiune privind situaţia în care se găsesc persoanele private de libertate la ieşirea din penitenciar. Într-o analiză cât se poate de pertinentă, realizatorii emisiunii şi invitaţii lor subliniau lipsa de şanse de partea celor care sunt eliberaţi.

Trecând cu greu de bariere de conştiinţă şi mentalitate din parte societăţii şi a angajatorilor care refuză să aibă de-a face cu persoane cu cazier, cei mai mulţi se văd nevoiţi să tragă din greu pentru reabilitare morală şi socială. Dintre ei, o bună parte nu are nici cea mai mică şansă, iar drumul către penitenciar şi o nouă privare de libertate este forte scurt.

Este adevărat: fiecare pădure are uscăturile ei şi trebuie ca societatea să-şi asume problemele cu care se confruntă. Nu putem însă să nu susţinem un sistem de reabilitare şi educare mult mai intens decât cel de până acum. Printre persoanele private de libertate ca urmare a săvârşirii unor infracţiuni nu sunt doar „criminali notorii” – sau „natural born killers”, cum spun americanii. Sunt şi oameni care au înţeles că au greşit şi vor o altă viaţă. La ei trebuie să ne gândim. Pentru ei trebuie un alt sistem de educaţie, de muncă, de sprijin.

Mă gândesc totodată la încurajarea mult mai fermă a angajatorilor care oferă un loc de muncă persoanelor eliberate din penitenciar. Putem merge inclusiv până la a garanta material buna desfăşurare a raporturilor de muncă. În fond, dacă un fost puşcăriaş îl fură pe omul care i-a dat un loc de muncă, o bună parte din vină aparţine şi statului, prin instituţiile sale specializate, care nu a reuşit, în perioada de detenţie, să îi ofere educaţia necesară deţinutului.

Fără un sistem eficient de sprijin, şansele celui abia ieşit de după gratii sunt aproape nule. Iar probabilitatea de a se întoarce la penitenciar este mare.