Imnul PDL - "Verde înrourat"



vineri, 31 octombrie 2008

A început campania electorală

Prima zi de campanie. Candidez, după cum se știe și după cum s-a anunțat deja, în colegiul 7 - Titu, jud. Dîmbovița. Campania a debutat cu o deplasare la Braniștea, o comună codusă de colegul nostru de partid, Marin Nițu. Este un primar harnic și deosebit - la fel cum sunt toți oamenii din această zonă - dar care, din păcate, a fost lovit din greu de iresponsabilitatea acestui Guvern liberalo-pesedist. Comuna Braniștea a fost uitată de Guvern care a binevoit să nu-i aloce mai nimic. Noroc cu Consiliul Județean Dîmbovița, condus din vară de Florin Popescu (PD-L), care a dat bani, ultima dată pentru asfaltarea unui drum comunal deosebit de circulat.
Dar să revin la deplasarea de la Braniștea. Din caravană au mai făcut parte, alături de staff-ul de campanie, și Florin Popescu, președintele CJD, Valentin Calcan, candidatul PD-L pentru Senat, primarul Marin Nițu și primarul orașului Titu, Dinu Ilie. Am fost primiți cu bucurie de numeroase persoane care au ieșit la porți în întâmpinarea caravanei PD-L. Oamenii își doresc o schimbare reală. Își doresc parlamentari cărora să le pese. Își doresc oameni care mai înainte de a le cere votul le oferă ceva.
De altfel, trebuie să recunosc, au apreciat în mod deosebit donațiile pe care le-am făcut acestei comunități: locul de joacă de la grădinița de lângă primărie, tâmplăria pe care am montat-o la școală să nu mai stea copiii în iarna asta în frig.
Am preluat deja problemele acestei comunități, iar o parte se vor regăsi, săptămâna viitoare, în câteva întrebări și interpelări pe care le voi adresa în Camera Deputaților. Dar voi reveni asupra lor zilele viitoare. Până atunci, iată câteva imagini. Cred că sunt grăitoare.


Domnul profesor mi-a dăruit o carte despre zona Titu - Potlogi.


O domnișoară reporter de la televiziunea locală Dâmbovița TV mi-a luat un interviu, în fața unuia dintre locurile de joacă pe care le-am donat copiilor din Braniștea. Alături de mine este primarul Marin Nițu


Iată și locurile de joacă. Respectă standardele de siguranță cerute de lege. Sunt noi și moderne.


Tinerii care au copii au apreciat investiția pe care am făcut-o la școală. Acolo am donat ferestre noi cu termopan. Dacă administrația locală a fost neglijată de Guvern și nu a primit bani, nu trebuie ca ăia micii să sufere. În această iarnă, elevii vor învăța în săli de clasă protejate.


Alături de primar. Ca deputat îi voi susține toate proiectele de investiții. Pentru el și pentru comunitatea pe care o păstorește.


Alături de o bătrânică, în comuna Braniștea


Suntem pe drumul asfaltat cu sprijinul Consiliului Județean. Dacă Guvernul ar fi alocat mai mulți bani la rectificare poate acum erau mai multe drumuri asfaltate. Viitorul Guvern, cel al PD-L, își va îndrepta față și spre această comunitate.


Oamenii au ieșit în întâmpinarea caravanei PD-L. Cu toții au apreciat ceea ce am făcut până acum pentru ei.


O familie din Braniștea mi-a povestit care sunt problemele cu care se confruntă Braniștea. Toate sunt în atenția mea. Pe unele le-am rezolvat deja, altele sunt în curs de soluționare. Pentru că îmi pasă.


Oamenii în vârstă mi s-au plâns de pensiile mici pe care le au. Noi, la PD-L ne asumăm un obiectiv clar: creșterea standardului de viață și în mediul rural și în mediul urban. În 2012 pensia medie trebuie să ajungă 405 euro. Adică la un venit actual echivalent cu 1500 ron (15 milioane de lei vechi).

miercuri, 15 octombrie 2008

Ce şanse oferă societatea celor ieşiţi din penitenciar?!

Am urmărit la un post de televiziune o emisiune privind situaţia în care se găsesc persoanele private de libertate la ieşirea din penitenciar. Într-o analiză cât se poate de pertinentă, realizatorii emisiunii şi invitaţii lor subliniau lipsa de şanse de partea celor care sunt eliberaţi.

Trecând cu greu de bariere de conştiinţă şi mentalitate din parte societăţii şi a angajatorilor care refuză să aibă de-a face cu persoane cu cazier, cei mai mulţi se văd nevoiţi să tragă din greu pentru reabilitare morală şi socială. Dintre ei, o bună parte nu are nici cea mai mică şansă, iar drumul către penitenciar şi o nouă privare de libertate este forte scurt.

Este adevărat: fiecare pădure are uscăturile ei şi trebuie ca societatea să-şi asume problemele cu care se confruntă. Nu putem însă să nu susţinem un sistem de reabilitare şi educare mult mai intens decât cel de până acum. Printre persoanele private de libertate ca urmare a săvârşirii unor infracţiuni nu sunt doar „criminali notorii” – sau „natural born killers”, cum spun americanii. Sunt şi oameni care au înţeles că au greşit şi vor o altă viaţă. La ei trebuie să ne gândim. Pentru ei trebuie un alt sistem de educaţie, de muncă, de sprijin.

Mă gândesc totodată la încurajarea mult mai fermă a angajatorilor care oferă un loc de muncă persoanelor eliberate din penitenciar. Putem merge inclusiv până la a garanta material buna desfăşurare a raporturilor de muncă. În fond, dacă un fost puşcăriaş îl fură pe omul care i-a dat un loc de muncă, o bună parte din vină aparţine şi statului, prin instituţiile sale specializate, care nu a reuşit, în perioada de detenţie, să îi ofere educaţia necesară deţinutului.

Fără un sistem eficient de sprijin, şansele celui abia ieşit de după gratii sunt aproape nule. Iar probabilitatea de a se întoarce la penitenciar este mare.

Funcţionarii tineri vor mai mult decât creşterea salariului

Ceea ce vă spun acum nu este o noutate: funcţionarii publici din România sunt salariaţii care au cele mai slabe venituri, raportate la nivelul şi calitate muncii prestate, respectiv la nivelul studiilor. Fie că lucrează în cadrul unor autorităţi publice locale sau în instituţii deconcentrate, fie că sunt din ministere, funcţionarii au salarii în medie cu 100 – 120 de euro sub media naţională.

Nu sunt noutăţi care să dea pe spate pe cineva. Sunt lucruri care s-au perpetuat de-a lungul timpului şi care se ştiu foarte bine. A trecut vremea în care visul oricărui salariat era lucrul la stat, într-un post călduţ de unde să iasă la pensie fără ca pe parcursul vieţii să aibă bătăi de cap. Acum este altfel, iar tinerii sunt mânaţi de alte gânduri. Vor cariere, vor salarii bune, vor să fie apreciaţi, vor să urce rapid pe scara profesională.

Numai că statul pare a nu înţelege principiile moderne şi normale de activitate la locul de muncă. Nici unul din dezideratele tinerei generaţii nu sunt oferite de sistemul de stat. Funcţionarilor publici nu li se oferă, nici măcar de departe, şansa de a avea salarii mari – chiar dacă munca este pe măsură –, nici şansa de a urca rapid pe scara profesională. Dacă într-o firmă oarecare – haideţi să ne referim la o bancă – este posibil ca un tânăr să ajungă director la numai 30 de ani, într-o direcţie a finanţelor publice, acelaşi tânăr nu are nici o şansă. Nu mai vorbim de nivelul salarizării între cele două posturi.

Şi ar mai fi un aspect asupra căruia poate ar trebui să ne aplecăm. Pe lângă că primesc salarii mici, funcţionarii publici au restricţii privind angajarea sau colaborarea cu orice altă firmă, aşa că nu îşi pot suplimenta veniturile cu un al doilea job, chiar dacă ar vrea să lucreze suplimentar. Păi să ne mai mirăm că nu vor să rămână în sistemul de stat? Cred că nu!

Atenţie la copiii care au copii

Doresc să ridic o problemă cât se poate de importantă pentru siguranţa şi sănătatea tinerilor din România, o categorie care reprezintă un sfert din populaţia ţării. Potrivit unor instituţii care asigură credibilitatea cifrelor ce le voi enunţa – mă refer la Institutul Naţional de Statistică, Population Reference Bureau şi Comisia Naţională de Luptă Anti-SIDA – în fiecare an, peste 25.000 de tinere între 15 şi 19 ani devin mame, iar 500 de adolescente sub 15 ani ajung să aibă un copil.

Totodată, peste opt sute de tineri sunt seropozitivi şi aproape 100 de tineri contractează HIV în fiecare an. La grupa de vârstă 20 - 24 de ani, numărul femeilor nou infectate este de două ori mai mare decât cel al bărbaţilor. Pe lângă aceste cifre extrem de îngrijorătoare, anual se înregistrează câteva zeci de mii de întreruperi de sarcină în rândul tinerelor între 15 şi 24 de ani.

Sunt date reale, deosebit de grave, pe care – din cauza unor dezbateri sterile – le pierdem din vedere. Cred că ar trebui să ne punem întrebarea ce putem face pentru aceşti tineri, pentru a scăpa de cifrele de care aminteam. Nu trebuie să ne bucure faptul că în fiecare an peste 25.000 de tinere între 15 şi 19 ani devin mame. Nicidecum! Abia dacă sunt câteva procente din acel număr de copii care să fie doriţi. Nu toţi ajung să aibă parte de un acoperiş deasupra capului, de îngrijire, de hrană, de educaţie. O bună parte provin din familii cu suficienţi de mulţi membri şi cu suficient de multe probleme pentru ca apariţia unei guri în plus să nu bucure.

Nu putem obliga acele mame să renunţe la copii, însă putem avea grijă ca numărul copiilor care au copii să scadă. Cred că instituţiile din domeniu trebuie să-şi facă mai bine datoria, să propună programe bine gândite, proiecte cu efecte reale. Direcţiile judeţene pentru protecţia copilului trebuie să susţină mai bine programele privind creşterea accesului tinerilor la informaţii şi servicii gratuite de planificare familială, de consiliere şi de testare pentru depistarea infecţiilor cu transmitere sexuală şi a HIV.

Totodată, inspectoratele şcolare şi conducerile şcolilor trebuie să se implice mult mai activ pentru ca adolescenţii să aibă acces la informaţii corecte despre sănătatea reproducerii şi sexualităţii. Altfel, ne vom trezi peste câţiva ani că suntem şi din acest punct de vedere la coada clasamentului european. Iar acest lucru nu numai că nu ne face cinste, dar ne va da serioase bătăi de cap.

Răspunsurile ministerelor întârzie nepermis

Am adresat pe parcursul sesiunilor parlamentare mai multe întrebări şi interpelări unor membri ai Guvernului prin care doream anumite precizări referitoare la activitatea ministerelor în cauză. Nu cred că au fost subiecte sensibile ori cu răspunsuri greu de formulat, dar am constatat că de cele mai multe ori răspunsurile au fost fie întârziate, fie pe lângă subiectul întrebării. Studiind site-ul Camerei Deputaţilor am constat că acest lucru nu mi se întâmplă doar mie, în situaţia de faţă fiind şi alţi colegi. Doresc astfel să-mi manifest nemulţumirea faţă de modul de redactare a răspunsurilor ce vin din partea ministerelor.

Colegii din ministere se prefac că oferă informaţiile solicitate şi că vor să colaboreze. Dar modul lor de lucru reprezintă o atitudine care nu le face cinste şi nu îi onorează, iar pentru acest lucru cred că ar trebui ca toţi parlamentarii să înainteze un punct de vedere comun.

Ministrul agriculturii să nu dea sfaturi

Am privit cu încredere schimbarea din fruntea Ministerului Agriculturii când reprezentantul producătorilor de caltaboşi şi ţuică a fost înlocuit cu o persoană despre care ni se spunea că este un adevărat profesionist. Trecut prin experienţa instituţiilor de la Bruxelles, Dacian Cioloş era pentru agricultură un soi de erou salvator. Era persoana care trebuia să îi scape pe agricultorii şi aşa greu încercaţi de tot soiul de experimente nefaste petrecute de-a lungul anilor de efectele unei clauze de salvgardare ce atârna deasupra României.

România a trecut cu bine, a scăpat de activarea clauzei şi totul părea că intră în normal. Până acum, însă, pentru că iată situaţia din agricultura românească tinde să explodeze. Producătorii de lapte protestează, fermierii protestează, producătorii de carne şi preparate din carne ca şi procesatorii din industria laptelui se simt sufocaţi de supermaketuri, iar românii văd cum li se duc banii pe pâine, carne, lapte.

Reprezentanţii Ministerului Agriculturii, APIA şi a altor instituţii din domeniu nu sunt cu temele făcute. Una peste alta, încrederea cu care am privit numirea din fruntea Ministerului Agriculturii începe, încet - încet, să se năruie. Ce face în acest timp ministrul? Ministrul a avut o revelaţie. Cică producătorii de lapte care deţin două sau trei vaci nu vor rezista pe piaţă, în condiţiile în care termenul de conformare pentru producerea laptelui este sfârşitul anului 2009. Producătorii mici, spune ministrul, cei cu 2 - 3 vaci, nu trebuie să-şi facă iluzii că singuri vor putea rezista, oricât efort ar face acum şi oricâte mitinguri şi manifestaţii ar face pentru a-şi apăra preţul laptelui. Nu vor rezista dacă nu fac investiţii, eventual în comun, în mod organizat, pentru a face lapte de calitate şi pentru a face anumite cantităţi care să-i ducă la un cost de producţie mai scăzut.

Da, domnule ministru. Aveţi dreptate. Dar haideţi să ne uităm cine sunt acei mici producători cu 2 - 3 vaci. Sunt acei oameni din mediul rural, aflaţi la limita sărăciei, ţinuţi dincolo de orice sursă de informare, pentru care agricultura se face doar cum au învăţat ei s-o facă acum 40 – 50 – 60 de ani. Cum le spuneţi acelor oameni neinstruiţi să se asocieze în ferme? Cum credeţi că oameni cu 3, 4 clase sau chiar fără şcoală vor merge să negocieze la bancă pentru un împrumut, pentru deschiderea unui cont şi cum vor interpreta termenii bancari? Sau cum credeţi că vor alege cea mai bună variantă de utilaj pentru procesarea laptelui? Credeţi că stând ascuns în spatele unor microfoane, transmiţând mesaje prin radio, presă scrisă şi televiziune veţi educa oamenii de la ţară? Dacă asta credeţi, eu vă spun că vă înşelaţi amarnic şi îi înşelaţi în acelaşi timp pe amărâţii aceia de care vorbeaţi, cu 2 sau 3 vaci în bătătură.

Aveţi o sumedenie de instituţii în teritoriu care se leagă de domeniul agricol. Aveţi direcţii pentru agricultură şi dezvoltare rurală, institute pentru certificarea seminţelor, APIA, OJCA, ADS, agenţii pentru ameliorare şi reproducţie în zootehnie, agenţii SAPARD, plus alte câteva pe care nu le mai amintesc. Oferiţi-le acestor instituţii bugete pentru campanii de informare şi trimiteţi-i pe funcţionarii de acolo din localitate în localitate, din poartă în poartă. Simpla reacţie şi constatare pe care aţi avut-o nu îi va ajuta pe micii producători cu 2 - 3 vaci. Cel mult le va mai da o bătaie de cap. Dar, desigur, aceasta nu va rezolva problema.

luni, 13 octombrie 2008

Angajarea cetăţenilor din state extracomunitare ar trebui limitată

Guvernul şi-a manifestat intenţia de a-i aduce acasă pe românii care muncesc în ţările Uniunii Europene, îndeosebi pe cei din Spania şi Italia, unde lucrează, cu acte în regulă sau la negru, peste 2 milioane de conaţionali. Deocamdată, bunele intenţii au rămas la stadiul de... bune intenţii, iar efectele tind către zero.

În tot acest timp, locul muncitorilor români a fost luat de chinezi, turci, moldoveni, sârbi, cetăţeni din state extracomunitare. Fără a critica modul în care aceştia îşi oferă serviciile ori calitatea muncii lor - pe care nu o cunosc personal - trebuie remarcat faptul că străinii care vin în România la lucru ocupă locurile de muncă ale celor pe care Guvernul îi cheamă acasă şi le limitează şansele găsirii unor slujbe decente. Cu alte cuvinte, chiar dacă românii plecaţi la muncă în Spania ori Italia vor intenţiona să revină, vor găsi în ţară o ofertă mult prea săracă.

În acest sens, i-am întrebat pe Paul Păcuraru, ministrul muncii, familiei şi egalităţii de şanse şi pe prim-ministrul Călin Popescu Tăriceanu care este politica Guvernului în ceea ce priveşte deschiderea faţă de muncitorii străini care caută de lucru în România, dacă nu cumva această deschidere va sta în calea programului de rechemarea acasă a muncitorilor şi a specialiştilor români din ţările UE şi dacă nu consideră ca oportună limitarea – cel puţin pe o perioadă – a angajării muncitorilor din statele extracomunitare.

Protecţie faţă de creditarea excesivă

Potrivit BNR, valoarea creditelor de consum în valută contractate de populaţie s-a dublat, în lunile de vară, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2007. În acelaşi timp, restanţele s-au majorat îngrijorător: în iunie 2008 cu 134% mai mult ca în iunie 2007, respectiv cu 119%, în iulie 2008 faţă de iulie 2007. În aceste condiţii creşte numărul persoanelor care depăşesc limita de îndatorare, care devin rău platnici şi care îşi pun în pericol siguranţa zilei de mâine.

În aceste condiţii ar fi normală şi oportună demararea, de către Guvern şi banca Naţională a României, a unui program de informare a populaţiei cu privire la riscurile financiare la care se expun cetăţenii contractând credite peste credite. Cu atât mai mult ar fi necesar un asemenea program de informare cu cât situaţia din alte colţuri ale lumii arată că o creditare peste măsură poate produce dezechilibre.

În acest sens l-am interpelat pe prim-ministrul Călin Popescu Tăriceanu dacă Guvernul poate şi intenţionează să demareze un proiect de genul celui amintit anterior.

Oare cunoaşte Orban condiţiile oferite de CFR?!

În condiţiile în care ministerul transporturilor a reuşit „performanţa” să realizeze 5 kilometri de autostradă în 4 ani, iar numărul de autoturisme a crescut de la an la an, căile ferate ar putea şi ar trebui să devină o alternativă pentru transportul în România. Transportul cu trenul este, în accepţiunea manualului, un transport ecologic, sigur, uşor, accesibil şi comod pentru un număr mare de cetăţeni care doresc să se deplaseze la distanţe relativ mari.

Ceea ce oferă, însă, CFR, prin divizia sa de transport de persoane, este la o calitate extrem de joasă. Poate ministrul Ludovic Orban cunoaşte – iar dacă nu, ar trebui să cunoască – calitatea serviciilor oferite de CFR Călători. Dacă nu o cunoaşte, îl invit să facă o călătorie, alături de şefii CFR Călători, cu un trec personal sau chiar cu un accelerat. Condiţiile oferite călătorilor se apropie de... clasa a III-a: sunt scaune rupte, gunoaie, miros insuportabil, geamuri fără perdele, nespălate, încăperi care cu greu pot primi denumirea de „toalete” şi alte asemenea.

La preţurile cerute pentru un bilet, cred că serviciile ar trebui să fie cel puţin decente.

De aceea l-am întrebat recent pe ministrul Orban dacă are cunoştinţă de calitatea serviciilor oferite de CFR Călători, dacă a făcut vreo verificare în teren în ultima perioadă ori, dacă nu a făcut, când are de gând să facă.

Totodată, l-am întrebat dacă CFR Călători a întocmit vreo strategie de redresare a transportului de călători şi de îmbunătăţire a calităţii serviciilor oferite cetăţenilor.

Educaţia rutieră poate limita numărul victimelor

Pe perioada verii, aproape în fiecare zi au avut loc accidente rutiere a căror victime au fost biciclişti, motociclişti sau mopedişti. Dintre accidente, o bună parte s-au produs din vina celor pe două roţi, iar printre cauze s-au numărat accelerările excesive, depăşirea limitelor legale de viteză, neîncadrarea pe benzile de circulaţie, slalomul printre maşini, lipsa unei căşti de protecţie etc.

În aceste condiţii, pentru că numărul tinerilor care posedă un moped sau o motocicletă este în creştere, este utilă desfăşurarea unei campanii de informare şi educare în şcoli privind conducerea pe drumurile publice şi riscurile la care se expun în cazul în care nu respectă regulile de circulaţie şi conduc imprudent.

Astfel, l-am întrebat pe Cristian David, ministrul internelor şi reformei administrative dacă agreează desfăşurarea de către ministerul pe care îl coordonează, prin instituţiile şi departamentele sale, a unor campanii de informare şi educare în şcoli şi universităţi pentru a limita astfel numărul accidentelor în care sunt implicaţi tinerii care circulă pe două roţi.

Este necesară reformarea învăţământului superior

În universităţile occidentale există o practică sine qua non: evaluarea profesorilor de către studenţi. Acesta este însă o necunoscută pentru mare parte a învăţământului superior românesc. Procedura este sau ar trebui să fie simplă. Anual studenţii ar trebui să primească o fişă care să conţină întrebări referitoare la calitatea predării, evaluării, personalitatea profesorului etc. şi, în funcţie de răspunsurile tinerilor, fiecare profesor în parte să primească un punctaj. Acest gen de evaluare se poate face cu eforturi minime din partea instituţiilor de învăţământ, dar, din păcate, rectorii nu s-au grăbit să introducă în mod voluntar procedeul.

Pentru că în esenţă procedura e simplă, dar având în vedere şi principiul autonomiei universitare, cred că ar trebui analizată posibilitatea reglementării şi implementării unui astfel de sistem în universităţile româneşti, atât în cele de stat cât şi în cele private. Cu atât mai mult că nici una din universităţile româneşti nu se află în topul primelor 500 de instituţii de învăţământ superior din lume. În acest sens l-am întrebat pe ministrul Adomniţei – cât încă era ministrul educaţiei – când va impune ministerul o astfel de procedură, care poate creşte şi încrederea în sistemul universitar românesc şi calitatea învăţământului superior.

O altă problemă a începutului de an universitar – aceeaşi din fiecare an! – este modul de repartizare a locurilor în căminele studenţeşti. Acest aspect a început să mă preocupe după ce am primit un e-mail pe o listă de discuţii pe internet. Pe scurt, o anumită persoană întreba „co-listenii” dacă este cineva dispus să vândă un loc în cămin, într-o anumită universitate de stat din România.

Privind acele mesaj electronic, mi-am amintit de declaraţia ministrului care spunea că investiţiile realizate în ultimul an în învăţământ au schimbat în mod semnificativ faţa şcolii româneşti. Aşa că l-am întrebat pe ministru dacă aceasta este noua faţă a învăţământului românesc: înaintea începerii anului universitar există studenţi care doresc să „cumpere” un loc într-o cameră în cămin.

De asemenea, i-am solicitat să aducă la cunoştinţă publică câte camere noi au fost create în ultimii ani în căminele studenţeşti şi câte din cele vechi au fost renovate. Totodată, l-am chestionat pe ministru în legătură cu măsurile luate de minister pentru a elimina vechea practică a cumpărării locurilor în cămine şi pentru a limita fenomenul şpăgii către administratorii de cămine.

Şi cu izolarea termică cum rămâne?!

Nu mai este mult până când nu se va mai putea vinde ori închiria un apartament fără hârtia care să arate în ce stare e construcţia din punct de vedere termic. Potrivit normelor europene, locuinţa trebuie să aibă certificat energetic, care va fi emis în funcţie de starea izolaţiei termice, a ventilaţiei şi a instalaţiilor.

Majoritatea blocurilor din România au vechimea cuprinsă între 30 şi 50 de ani, sunt prost izolate, ceea ce înseamnă că sunt mari consumatoare de energie termică.

Impunerea unor condiţii drastice la vânzarea şi închirierea apartamentelor - chiar dacă acest lucru se face în concordanţă cu norme europene asumate de România - nu face altceva decât să lovească în oamenii fără prea multe posibilităţi materiale. Este adevărat, alternative ar fi. Există posibilitatea izolării termice, există legislaţie care prevede acordarea unei subvenţii de către Guvern şi de către administraţiile locale. Problema este că aceşti bani nu se acordă. Şi mai este o deficienţă: aceea că ministerul pe care îl coordonaţi nu asigură informarea completă a populaţiei, ceea ce o va face extrem de vulnerabilă în momentul în care vânzarea ori închirierea unui apartament se va putea face numai având un certificat imperativ.

În acest sens l-am întrebat pe László Borbély, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi locuinţelor câte lucrări de izolare termică a blocurilor au fost cofinanţate de la buget în ultimii ani, care este suma pe care intenţionează ministerul să o aloce în 2009 în acest scop, câte campanii de informare pe tema mai sus amintită a făcut ministerul şi care a fost efectul acestora.

Ministerul Agriculturii loveşte în... fermieri

La jumătatea lunii august, Guvernul a decis achiziţionarea a 400.000 de tone de grâu din recolta de anul acesta la preţul de 101,3 euro/tonă, prin achiziţii de pe piaţa liberă, pentru a putea face faţă crizei alimentare care se resimte la nivel mondial. Acest lucru a creat nemulţumiri în rândul producătorilor, care au acuzat decizia şi au catalogat-o drept o grea lovitură dată agricultorului român. Nemulţumirile vin tocmai din preţul oferit, care este la mai puţin de jumătate din ceea ce se oferă pe piaţă în mod normal.

De aceea l-am întrebat pe ministrul agriculturii Dacian Cioloş dacă preţul oferit fermierilor români este un ajutor dat acestora sau, dimpotrivă, o ultimă lovitură menită să îi falimenteze. De asemenea, l-am întrebat pe ministru dacă ministerul pe care îl coordonează apreciază că aceasta este valoarea muncii celor care au cultivat grâu anul acesta şi dacă din aceşti bani se va putea reînfiinţa o cultură anul viitor.

Protejarea zonelor turistice este doar pe hârtie

La începutul sezonului estival adresam ministrului mediului şi dezvoltării durabile, dl. Attila Korodi, interpelarea nr. 3937B/06-05-2008 prin care îl întrebam dacă ministerul pe care îl coordonează intenţionează să lanseze un program de utilare cu pubele a tuturor zonelor preferate de către turiştii de week-end.

Prin răspunsul cu nr. de înregistrare 12117 din 12-06-2008 semnat de doamna Secretar de Stat Lucia Ana Varga, ministerul preciza că acţiunile de colectare, reciclare şi tratare a deşeurilor reprezintă priorităţi prevăzute în Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor. Urma, de asemenea, o înşiruire de prevederi, principii şi acte normative, drepturi şi obligaţii – dar mai mult obligaţii – ale autorităţilor locale şi centrale, precum şi sancţiuni pentru nerespectarea dispoziţiilor imperative. Totul scris mărunt înşiruit pe vreo patru pagini.

Apreciez răspunsul primit. Iar acum îl invit pe domnul ministru, cum de altfel o invit şi pe doamna secretar de stat, la o plimbare prin preajma lacului de acumulare Vidraru, într-o zonă absolut superbă, garnisită – din păcate – cu pet-uri, sticle, hârtii, scufundată într-un nor greu cu miros de mici şi frigărui.

Aşa că i-am adresat o nouă întrebare ministrului în care îl chestionam dacă aceasta este imaginea protejării mediului în România, dacă acestea sunt efectele aplicării acelor norme amintite în răspunsul din luna iunie şi dacă ministerul pe care îl coordonează (?!?) intenţionează să se implice, la modul cel mai serios, în curăţarea şi protejarea zonele turistice.

Raportul România - Ucraina

În ultimii ani, presa a relatat îndeajuns de mult despre relaţia pe care o are România cu Ucraina astfel încât românii să-şi fi făcut o părere despre contactele bilaterale ale celor două ţări. Din păcate, constatăm că poziţia ţării noastre pe diverse teme este tratată cu indiferenţă de ţara vecină. Vedeţi în acest sens diferendul pe tema Insulei Şerpilor, ajuns spre soluţionare în faţa judecătorilor Curţii Internaţionale de Justiţie, dar şi cazul Bîstroe ori modul în care s-a comunicat în timpul inundaţiilor de acum câteva luni.

Numai privind la aceste trei exemple, putem trage concluzia că relaţia diplomatică între România şi Ucraina este mai degrabă rece, decât de cooperare.

Astfel, l-am întrebat pe ministrul de externe, dl. Lazăr Comănescu, dacă se poate vorbi la momentul actual de o relaţie de colaborare între cele două state, dacă în ceea ce priveşte Canalul Bîstroe se va ajunge la o mediere internaţională şi care este modalitatea practică de comunicare între instituţiile celor două ţări. De asemenea, l-am întrebat pe ministru care au fost, în ultimii ani, demersurile concrete de încurajare a relaţiilor bilaterale economice, politice şi culturale pe care le-a desfăşurat Ministerul de Externe, direct sau prin diverse alte instituţii.

Cine va opri acţiunile separatiste ale PCM?!

Primăria Sfântu Gheorghe a afişat pe site-ul propriu proiectul de hotărâre iniţiat de fracţiunea Partidului Civic Maghiar (PCM), privind organizarea referendumului local în data de 30 noiembrie 2008 pentru modificarea limitelor teritoriale ale judeţului Covasna. În cadrul referendumului cetăţenii vor fi consultaţi în legătură cu modificarea limitelor teritoriale ale judeţului Covasna şi înfiinţarea unei noi unităţi administrativ-teritoriale cu denumirea „Ţinutul Secuiesc”.

Este, aşadar, o nouă etapă a demersului ilegal şi imoral tolerat de autorităţile statului român pe care l-au demarat separatiştii din PCM. Este un demers ce încalcă flagrant Constituţia României, asupra căruia eu am atras atenţia în nenumărate rânduri, prin declaraţii politice sau interpelări.

Ţin să reamintesc interpelarea adresată încă din luna decembrie 2005 doamnei ministru Monica Macovei. Am cerut la momentul respectiv să se vadă dacă nu cumva acele acţiuni încalcă articolul 1 din Constituţia României şi dacă au fost sau vor fi luate măsuri. În luna octombrie 2006, am lansat un nou apel, imediat după radicalizarea discursurilor liderilor CNS. A urmat apoi o declaraţie politică. Din păcate, toate au fost fără rezultat. A fost o succesiune de evenimente care nu s-au derulat haotic, ci elaborat, chiar sub ochii instituţiilor statutului. Iar autorităţile nu s-au sesizat.

În acest sens l-am interpelat pe prim-ministrul Tăriceanu când şi în ce fel vor acţiona autorităţile statului român pentru a stopa acţiunile separatiste ale capilor PCM, acţiuni desfăşurate - iată - cu sprijinul autorităţilor locale din Sfântu Gheorghe.